Fata porneste de acasa trista, ingandurata, confuza. Merge pe strada izolandu-se constient de lumea din jurul ei. Vrea sa fie singura cu gandurile sale sperand ca asa va reusi sa le aranjeze, sa le domine cumva. Gandurile vin neincetat, o macina, o hartuiesc. Ea nu aude nimic, nu vede nimic si asta pentru ca se pierde printre idei, ganduri, sentimente, remuscari. Ea e prezenta, dar nu in realitate ci acolo in camerele ascunse ale sinelui, ale mintii, ale egoului ei. "Pilotul automat" o ajuta totusi sa mearga pe drumul cel bun. Fiind foarte concentrata asupra ei reuseste cumva, inexplicabil, sa zareasca un catel, un caine care pare destul de fioros, negru, masculin dar care are totusi ochii atat de blanzi si de calzi, ochi care emana parca toata bunatatea si divinitatea din el. Aceasta intalnire o scoate putin din fantana gandurilor: "saracul catel, uite e atat de bland, ii este probabil foame si poate frig. Uite privirea lui cerseste o coaja de paine! Nu am, imi pare rau catelule. Dute acum, eu nu am ce sa iti dau!". O privire, un suras si apoi porneste mai departe,merge inapoi in lumea ei, in acea casa fara ferestre, fara usi, casa care totusi ii da un sentiment de siguranta. Mai simte inca prezenta lui, o urmareste in ca cu pivirea, o lasa sa treaca pe langa el, nazuind speranta ca va fi observat, ca va fi recunoscut, bagat in seama macar. Trece o secunda, trec doua... trei, fata se indeparteaza din ce in ce mai mult iar catelul e disperat, asa ca se decide sa actioneze: o atinge usor cu botul pe mana dreapta. Fata tresare, nu intelege ce se intampla. Realizeaza totusi ca bietul catel a atins-o dar se sperie. Daca vroia sa o muste? ...
Ceea ce fata nu realizeaza este ca ochii catelului cerseau atentie. "DA! Asta trebuie sa fie!" isi spuse fata. "Pentru asta ma privea catelul cu atata....cu atata.... IUBIRE si CALDURA." Instant apare un gand: "Daca acest catel ma cunoste, poate ca in trecut am impartit sentimente, privirea aceea...parca ma cunoaste ...parca ma patrunde si reuseste sa zareasca franturi din marea fantana a gandurilor mele. Cu siguranta ca intr-o viata anterioara ne-am cunoscut. Poate ca m-a iubit in felul lui."
Si ce mod ciudat are destinul de a intalni sufletele care s-au ratacit. El cerea de la ea recunostere. Asa cum el a recunoscut-o pe ea, si ea ar fi trebuit sa il cunosca. Forma lui insa s-a schimbat, el e acum catel, el acum nu mai poate spune ce simte, ce vede, ce vrea...... poate doar sa astepte si sa spere ca viata ii va darui din nou ceea ce a pierdut. Spera ca sufletul lui va putea comunica toata disperarea sa, iubirea sa ...pentru ca a iubi fara sa o spui nu are sens. Nu se poate asa ceva. Cine iubeste striga in gura mare asta. Dar el? El cum sa strige? Sa latre? A latrat destul! Cu toate astea lumea nu i-a inteles necazul. Lumea nu a reusit sa inteleaga sufletul sau, pe cand el....un biet catel acum intelege Lumea Toata. Ce drama, cate tipete, cat a mai latrat si cat s-a mai zbatut. Dar vine vreme cand te resemnezi, vine vremea cand realizezi ca a zbiera e in van pentru ca oricum nimeni nu intelege durerea ta si atunci ce faci? Pornesti in lume. In lume acolo unde e EA. Pornesti sa iti cauti iubirea, partea de suflet pe care te zbati sa o recapeti. Mergi pe strazi agale, infrunti ploi, furtuni si ape. Infrunti foame,frig si noapte. Orele trec, zilele trec, trec iar saptamani si ani. Dar vine ZIUA, vine ziua cand din marea de oameni, Domnul te ajuta sa o zaresti. O vezi, seamana cu EA, e frumoasa cu ochii mari si negri..........tristi. Vine spre tine. Toata IUBIREA se terzeste in tine din nou. Poate te-a zarit. Poate te recunoaste. Pare totusi ingandurata. "Oare ce a patit? Nu mai conteaza acum caci oricum in curand lumea v-a fi a voastra." Va veti intalni!!! Si Doamne ce bucurie v-a fi pe pamant.
Catelul se decide sa o astepte sa se aproprie. O priveste cu ochi mari, la fel de negri ca si ai ei. Il vede...... "DA! In sfarsit ma vede. Iubirea se citeste in ochii mei si eu o astept." Dar ea isi muta privirea si nu se opreste. "HEY ! Unde mergi? HEY! tu nu vezi ca sunt aici? Tu nu ma simti? Nu ma mirosi? NU simti disperarea mea?"
Ea vede catelul, i se face mila de el. "Probabil ii e frig si foame" si trece usor pe langa ....pentru ca EL e doar un catel. Chiar si cand o atinge pe mana pe care el de atatea ori a saruta-o, ea nu il recunoaste. Se sperie... se uita putin cu coada ochiului la el si apoi...... merge mai departe. Gandurile o coplesesc din nou, viata ei e neschimbata, casa din nou nu are ferestre si usi.........
